Acest tort Momofuku cu banane si alune de padure respecta structura clasica a unui tort de acest gen, plusand pe partea de arome cu intensitatea bananei si a alunelor de padure, avand si textura din plin!
Cerneti faina cu praful de copt, bicarbonatul si sarea.
Mixati untul si zaharul cateva minute pana obtineti un amestec deschis la culoare, cu volum marit.
Adaugati oul si continuati sa mixati minim 5 minute. Turnati putin cate putin uleiul vegetal si laptele batut. E important sa puneti putin cate putin pentru a nu taia amestecul, acesta continand destul de multa grasime si fiind instabil. Dupa ce ati incorporat uleiul si laptele batut, mixati 8 minute sau pana isi dubleaza volumul.
Adaugati banana felii si mixati doar pana aceasta se rupe in bucati mai mici.
Incorporati ingredientele uscate apoi intindeti intr-o tava de 30x25cm.
Coaceti la 170C pentru 15-20 minute.
Lasati la racit, apoi taiati 3 discuri de blat de 16cm diametru. Al treilea disc cel mai probabil va fi construit din bucati ramase dupa decuparea primelor 2, insa asa trebuie sa se intample.
Ganache cu alune de padure
Incalziti smantana si laptele.
Topiti ciocolata apoi turnati lichidul cald peste si omogenizati cu un blender, adaugand si pasta de alune, sosul fudge si sarea.
Pastrati infoliat pana la nevoie. Nu dati la frigider decat daca veti pastra ganache-ul cateva ore +. Va recomand sa il faceti inainte de a asambla tortul.
Sos fudge
Amestecati glucoza, zaharul si smantana intr-un vas si incalziti pe foc.
Turnati peste ciocolata si cacao si omogenizati.
Cantariti cat aveti nevoie.
Crocant cu alune de padure
Topiti ciocolata si amestecati-o cu restul ingredientelor.
Impartiti in 3 vase mai mici, in proportii egale.
Brittle cu alune de padure
Caramelizati zaharul pana devine auriu.
Adaugati alunele de padure apoi transferati pe o hartie de copt si raciti.
Maruntiti in vasul robotului apoi cantariti cat aveti nevoie.
Crema diplomat cu banane
Puneti gelatina la hidratat.
Amestecati galbenusul cu sarea si zaharul. Adaugati amidonul si omogenizati.
Puneti banana, smantana pentru frisca si laptele la blender pentru a obtine un amestec omogen.
Amestecati cu galbenusul si amidonul, apoi transferati intr-un vas si puneti pe foc mediu.
Din momentul in care da in clocot, gatiti 1 minut.
Dati deoparte si adaugati gelatina apoi raciti acoperit cu folie.
Puneti crema racita la mixer pentru a redeveni cremoasa, apoi amestecati usor cu o spatula cu smantana spumata.
Glazura cu alune de padure
Amestecati toate ingredientele pana la omogenizare.
Pastrati pana la asamblarea tortului.
Asamblarea tortului
Tapetati un inel de 16cm diametru cu folie de acetat.
Asezati primul disc de blat la baza inelului – de obicei, acest disc este cel realizat din resturile ramase de la taierea primelor 2. Presati usor apoi pensulati cu lapte.
Intindeti peste blat jumatate din ganache, urmat de 1/3 din crocant, apoi 1/2 din crema diplomat.
Puneti din nou un blat, pensulati cu lapte, 1/2 de ganache, 1/3 din crocant, 1/2 din crema diplomat si ultimul blat.
Pensulati cu lapte si intindeti deasupra glazura de alune de padure.
Decorati cu treimea de crocant pastrata si dati la frigider minim 8 ore.