Bezelele moi sunt complet diferite de bezelele clasice, asa cum si numele o spune. Sunt super pufoase, moi, aerate, usor gumoase datorita adaosului de gelatina. Si desi diferite, sunt delicioase si o alta varianta de a folosi albusurile ramase prin congelator/frigider.
Pregatiti o tava de 20x20cm – ungeti peretii cu ulei – si dati deoparte. Nu sariti acest pas daca doriti ca amestecul sa se desprinda de pe peretii formei!
Amestecati pudra de matcha cu 30g apa rece si dati deoparte.
Combinati zaharul, glucoza si apa intr-un vas suficient de mare. Puneti vasul pe foc mediu si gatiti pana siropul atinge 127°C.
Hidatati gelatina in apa rece pana veti avea nevoie de ea.
Cand siropul atinge 115°C, incepeti sa mixati albusurile pana devin spumoase. Adaugati sarea si mixati inca 1 minut la viteza medie.
Cand siropul atinge 127°C, luati vasul de pe foc si adaugati gelatina. Amestecati pana la omogenizare, avand grija la spuma care se formeaza.
Incepeti sa turnati siropul fierbinte peste albusurile spuma in fir subtire, mixand continuu.
Continuati sa mixati 7-10 minute pana obtineti o bezea ferma, lucioasa si bolul e aproape racit.
Adaugati extractul de vanilie si amestecati bine.
Luati 4 linguri de amestec deoparte si incorporati amestecul de matcha. Incoarceti aceasta compozitie inapoi in bolul mare si amestecati usor cu o spatula doar pentru a o marmora in compozitia alba.
Turnati amestecul in tava pregatita mai devreme si dati la rece cateva ore pentru a se inchega.
Cerneti zaharul pudra cu amidonul intr-un bol.
Taiati bezelele in cuburi mici – rulati-le prin amestecul de zahar si amidon. Puteti sa le rulati si prin nuca de cocos maruntita pentru a adauga putina textura si gust. Ori puteti adauga pudra de ceai verde in acest amestec.