Rulouri cu scortisoara
Aluaturile nu s-au prins de mine cum ar fi sperat bunica mea (care avea maini magice cand venea vorba de paine, colaci, cozonaci si placinte), insa m-a obsedat o buna perioada de timp aluatul dulce, cum se formeaza glutenul, ce tipuri de faina sa folosesc, cum pot imbunatati ceea ce faceam deja. Si am lucrat in aceasta directie, intrucat imi doream raspunsuri la multe intrebari si uneori nu le poti primi decat prin teste, experimente, interactiuni. Aceasta reteta de rulouri cu scortisoara mi se pare fascinanta intrucat aluatul in sine, desi deloc framantat, este elastic si atat de usor lucrat! In timpul de odihna de peste noapte la frigider, proteinele din faina lucreaza si se formeaza o retea de gluten elastica cu minimul de efort.
Dincolo de aluatul dulce ce nu necesita framantare, celalalte componente ale acestor rulouri sunt umplutura cu scortisoara si topping-ul cu miez de nuca si caramel. Acest topic transforma rulourile aparent banale intr-un desert de cu totul alt nivel! Desertul final devine atat de gustos, de cremos si fin incat a greu sa ii rezisti!
Aluatul in sine poate fi utilizat si in alte scopuri insa. Ce ati zice de o painica dulce sau de un cozonac ori de gogosi?! Gustul obtinut in urma fermentatiei la frigider este tare bun, iar textura aluatului il face tare usor de lucrat atata timp cat este rece. De fapt, asta e un lucru pe care il urmaresc la aluaturi – sa fie usor de lucrat, sa nu imi dea batai de cap si sa obtin un rezultat bun. Experienta mea in zona asta de brutarie insa este destul de limitata si informatiile pe care le detin ma ajuta sa obtin rezultate bune, fara insa a le aprofunda. Brutaria in sine este un domeniu complet separat de cofetarie, absolut fascinant, dar tare complex in structura lui si in multimea de detalii.
Rulouri cu scortisoara
Ingrediente
Aluat dulce fara framantare
- 565 g faina de paine
- 5 g sare
- 4 g drojdie instant
- 240 g lapte
- 120 g oua
- 110 g miere
- 60 g unt (topit)
- 30 g ulei vegetal
- 10 g extract de vanilie
Topping caramel si miez de nuca
- 40 g unt (topit)
- 40 g miere
- 25 g zahar alb
- 70 g zahar brun
- 90 g miez de nuca
Umplutura de scortisoara
- 120 g zahar brun
- 10 g scortisoara
- 40 g unt (temperatura camerei)
Instructiuni
Aluat dulce fara framantare
- Combinati toate ingredientele, mai putin untul si uleiul, intr-un bol. Amestecati cu o spatula pana la omogenizare.
- Adaugati untul si uleiul. Continuati sa amestecati cu spatula pana la omogenizare.
- Acoperiti cu folie alimentara si pastrati la temperatura camerei pentru 2 ore.
- Dupa 2 ore, impaturiti aluatul apoi infoliati din nou bolul si pastrati la frigider 6-8 ore.
Topping cu miez de nuca si caramel
- Turnati mierea si untul topit intr-o forma de tort de 28cm diametru.
- Presarati deasupra cele doua tipuri de zahar, urmate de miezul de nuca.
- Pastrati deoparte pana aveti nevoie.
Umplutura de scortisoara
- Amestecati zaharul brun cu scortisoara.
Pentru a finisa rulourile
- Scoateti aluatul din frigider. Puneti-l pe o masa de lucru infainata, apoi rulati aluatul pana ajunge la dimensiunea de aproximativ 50x40cm.
- Pensulati cu unt, apoi presarati cu zahar brun si scortisoara.
- Rulati strans aluatul pentru a forma un rulou.
- Inlaturati capetele aluatului, apoi taiati ruloul in 8 bucati egale.
- Asezati rulourile in tava apoi lasati-le la crescut 1-2 ore sau pana isi dubleaza volumul.
- Coaceti la 180C pentru 30-35 minute sau pana devin aurii.
- Lasati la racit 10 minute, apoi intoarceti invers pe un platou.