Muffins simple cu afine
Aceasta este reteta de muffins la care ma intorc mereu cand vreau ceva rapid si cu ingrediente la indemana. In plus, ador acest aluat cu smantana pentru ca se pastreaza bine dupa copt, briosele nu se usuca si au gust bun chiar si dupa cateva zile.
Am folosit afine de aceasta data, dar le puteti inlocui cu alte fructe, precum zmeura, capsune, prunce, piersici, caise sau chiar fulgi de ciocolata. E o reteta versatila care iese garantat!
Muffins cu afine
Ingrediente
- 110 g ulei vegetal
- 150 g zahar alb granulat
- 2 oua
- 5 g extract de vanilie
- 170 g faina alba 000 (cernuta)
- 35 g amidon de porumb
- 6 g praf de copt
- 2 g sare
- 180 g smantana fermentata
- 100 g afine proaspete sau congelate
Instructiuni
- Amestecati zaharul cu uleiul, apoi adaugati ouale. Mixati pana isi tripleaza volumul.
- Adaugati vanilia apoi incorporati faina, amidonul, praful de copt si sarea si mixati bine.
- Incorporati smantana, apoi adaugati afinele si amestecati usor pentru a nu le rupe in bucati.
- Folosing o lingura, turnati aluatul in 12 cupe de muffins. In functie de marimea acestora, s-ar putea sa aveti nevoie de 14-16 cupe, depinde insa si cat de mult le umpleti. Recomand 3/4.
- Coaceti la 170C pentru 20-25 minute sau pana sunt crescute frumos si devin aurii.
- Lasati-le sa se raceasca in tava inainte de a le servi.
Delicious! Pinning to try later 🙂