Flan cu vanilie – desert frantuzesc
Sfarsitul anului 2018, inceputul lui 2019 au vazut un nou trend in cofetaria mondiala – reintoarcerea la radacini, la folosirea celor mai bune ingrediente si acordarea unei atentii sporite calitatii peste cantitate. Viennoiserie a devenit un model de urmat, dar si cofetarii su inceput sa includa elemente ce apartin mai degraba boulangerului in munca lor, au inceput sa puna mai mare accent pe natural, pe gust si pe textura. Si asta este incredibil, caci gustul este sufletul unui desert daca ma intrebati pe mine. Adica, sa fim sinceri, bunica nu facea cel mai frumos cozonac sau cea mai frumoasa placinta… dar gustul… oh, gustul! Sigur, acolo vorbim deja si de emotii si iubire, dar cred eu, un desert reusit, se foloseste de toate aceste elemente in favoarea lui.
Atrasa de acest trend, am inceput sa caut variante de flan cu vanilie si m-am oprit la asta momentan, desi stiu sigur ca voi mai incerca minim 2 variante caci imi place sa am de unde alege. Pana atunci insa, il puteti incerca cu incredere, mie mi-a placut mult. Cumva flanul cu vanilie ma duce cu gandul la acasa, la taietei cu lapte, la ceva bun, e ca un desert de suflet, doar ca prin filiera frantuzeasca. Si desi nu am avut contact cu deserturile frantuzesti in copilarie, anumite gusturi sunt asemenatoare ori aici vorbim de o crema intens aromatizata si o crusta ce se topeste in gura.
In plus, vanilia iti creeaza aceasta impresie de familiaritate cand este la intensitatea ei adevarata. Interesant este ca privim vanilia ca pe un ingredient banal in cele mai multe deserturi, dar cand este singura si este intensa, straluceste cu adevarat! Abia asa ii puteti simti notele si felul in care incanta papilele gustative! Ori exact asta face acest flan cu vanilie. La fel se intampla si in aceste tarte cu vanilie a lui Pierre Herme, precum si in acest chec cu vanilie de la acelasi mare cofetar.
Fotografiile minunate ale acestui flan cu vanilie apartin Ionelei Stoica, aka Pupile Gustative si le ador – surprind asa frumos esenta acestui desert! Multumesc, draga mea! <3
Flan cu vanilie – desert frantuzesc
Ingrediente
Pate sucree
- 150g faina alba
- 15g faina de migdale
- 45g zahar pudra
- 0.5g sare
- 85g unt rece, cuburi
- 35g ou
- 2g extract de vanilie
Crema de vanilie
- 325g lapte
- 100g smantana pentru frisca
- 2 pastai de vanilie
- 85 g zahar
- 80g galbenus
- 40g amidon
- 1g sare
Instructiuni
Pate sucree
- Combinati ingredientele uscate in vasul mixerului, apoi adaugati untul rece.
- Mixati cu paleta pana obtineti un amestec nisipos.
- Adaugati oul si vanilia si mixati doar pana la omogenizarea aluatului.
- Formati un disc si infoliati, dand la frigider minim 4 ore pentru a se inchega bine.
- Intindeti aluatul la 2-3mm grosime si asezati-l in forma de flan – eu am folosit un inel de tort de 18cm diametru si 4cm inaltime.
- Odata pus aluatul in forma, presati bine marginile, apoi dati la congelator
Crema de vanilie – crema de flan
- Incalziti laptele cu smantana si pastaile de vanilia desfacute pana la infierbantare, apoi dati deoparte si acoperiti cu folie 10 minute pentru a infuza.
- Intre timp, amestecati galbenusul cu zaharul, apoi adaugati amidonul si sarea.
- Transferati intr-un bol curat – nu scoateti acum pastaile, ci lasati-le sa isi infuzeze toata aroma, le veti scoate mai tarziu – apoi raciti complet.
- Remixati crema pentru a deveni cremoasa apoi posati-o in coaja de flan congelata.
- Coaceti-le impreuna la 175C pentru 15 minute, apoi reduceti temperatura la 160C pentru inca 30 minute.
- Raciti inainte de a felia.